Primele pedale din “Khan Tengri prin forte proprii 2014”

DSC_1176

Pentru noi o tura banala “pana la Bulgari”. Pentru Radu, prima zi din cele aproximativ 300 de zile in care va fi mereu in miscare, mereu spre alte orizonturi, mereu intersectandu-se cu alti oameni, mereu avand parte de alte provocari. Radu si-a fixat plecarea in expeditie pe 22 februarie 2014, asa ca la ora 9.00, in Tineretului, pe o vreme ploioasa si rece, Radu a dat primele pedale si a lasat in spate 40 de oameni veniti special sa il incurajeze… De trena tot nu a scapat, pentru ca inca 10 biciclisti, am pornit dupa el… ca alaiul de nunta.

DSC_1171 DSC_1182

Radu:

“La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata.

Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta.”

Mike:

“Suntem fara indoiala o aparitie interesanta, atat pe strazile orasului, cat si mai departe prin satele prin care trecem. Dupa Comana ne imputinam si ramanem in formatia finala de sase in care vom merge pana in Basarbovo.”

DSC_1187 DSC_1195 DSC_1202

Radu:

“Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan.

In minte jucase deja urmator dialog:
– Si, pana unde mergeti?
– Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan.
– Pana unde?!
– Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport.

Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie.”

DSC_1205DSC_1208

DSC_1214

Mike:

“Duminica dimineata fiecare strange in ritmul lui. Noi ne grabim repede caci de acum vom intra sub obladuirea lui Cristi si in fiecare tura trebuie sa plecam devreme si sa pedalam repede si bine ca sa nu ne prinda noaptea pe drum, pe cand Radu, cu 9 luni de zile in fata, nu se grabeste neam.”

Radu:

“Desparirea a fost impartita de data aceasta in doua, prima in Bucuresti de cei care au ramas acolo si inca odata dimineata urmatoare de Mihaela si de prietenii care m-au insotit pana la Basarbovo. Poate a fost putin mai usor asa cu toate ca despartirile nu sunt niciodata usoare. Si e greu de spus ce e in inima unui om in momentul in care se desparte de persoana iubita pentru atat de multa vreme. Fiind inca sub entuziasmul primelor zile poate la mine a fost mai usor, dar cert e ca sigur o sa fie foarte multi oameni care o sa-mi lipseasca in toate lunile astea.

Bun, am ramas singur, si acum incotro?”

DSC_1220

Cum unde? Spre Mongolia, spre aventura, spre soare-rasare!!!

Toate jurnalele:

Barcelona 2013

Prima zi  (joi) a fost dedicata descoperirii orasului

Formatia completa s-a reunit abia vineri cand era programata o vizita la principalul punct de interes al turei: Sagrada Familia.

In interiorul catedralei

Daca am fost multi, distractia nu a intarziat sa apara, coborarea din cel mai inalt turn al catedralei fiind un prilej perfect de fotografii traznite.

La balcon

Distractia continua in Parc Guell.

Pe banca in forma de sarpe

Baietii clocind si fetele pregatite sa….ia ouale???

La iesirea din Parc

Incheiem ziua pe unul din bulevardele mari ale Barcelonei.

Sambata dimineata cea mai mare parte a trupei a urcat pe Tibidabo. Au lipsit Mike si Radu care au hoinarit prin centru si prin Barceloneta.

Asteptand autobuzul

Seara insa ne reunim cu totii la Fantana Magica.

Duminica e dedicata integral unui alt deal din Barcelona- Montjuic. Cel putin pentru o parte din noi. Cealalta parte (Vali si 3 fete) a fost la Manstirea Montserrat.

Urcand pe Montjuic

Facem o prima oprire la stadionul ce a gazduit Olimipiada in 1992.

Apoi urcam la castel, de unde am fost dati afara pentru tulburarea linistii publice, putin dupa aceasta poza.

Ne ispasim penitenta la niste cactusi

Luni a fost ziua plecarii insa nu suntem tristi: in curand vine Revelionul si vom recidiva.

Foto by Cristi si Radu

 

MPC 2012

Motto: Oricum sunteti castigatori fie si pentru simplul fapt ca puteti concura! (Em’)

Prolog: Eu o dau draq de situatie ca nu plec nemancat si nebaut in traseu caci cine stie cat dureaza pana il termin eu, asa ca ar fi bine sa ne apucam de vineri seara de treaba! (Cristi)

Visam sa particip si eu la un maraton de ceva timp, dar nu ma gandeam ca o sa devin vreodata pregatita, mai ales ca nu imi place sa alerg (Muha)

Start. Doar numărătoare inversă mi-a umplut ochii de lacrimi şi glasul de tremur noroc că de la zece în jos e puţin până la acel unu la care piciorul a vibrat şi a pornit. Cu paşi uşori, cu uşoară alergare, cu o şi mai intensă alergare la deal pe străzile Zărneştiului, urmând hipnotic un pluton de băieţi, căutând ceva nedefinit în ochii celor de pe margine, uitând de restul lumii deşi simţeam că toată lumea aleargă cu mine.

Mai greu a fost când mă uitam la ceas şi voiam a socoti cât am făcut de la start şi era ceva de genul “11 fără 9… 11 fără 9… faceee 2, dar… am luat startul la şi 15 deeeeeci minus 15… “, mă rog erau şi unele calcule mai complicate, însă toate mergeau pe calapodul ăsta al “mergi şi nu mai socoti, vezi-ţi de alergarea ta”.(Claudia)

Dupa Saua Funduri. Au trecut pana acum 2h20, si la 2h30 imi promit un prim activator care sa bage putin curent in sistem pentru urcusurile si coborasurile de pana in Spirlea. In schimb pana sa ajung la acel activator, pe drumul spre Marele Grohotis s-a intamplat ceva ce nu mi s-a mai intamplat niciodata pana acum. Prima data calc putin stramb cu glezna, si din nou aceasi strafulgerare de durere ca la ultimele concursuri. La cateva minte in schimb vine un shutdown complet si brusc, un moment in care organismul mi-a zis un nu categoric. Crampele au venit complet din senin, si o senzatie de sfarseala si de blocaj intr-un ritm inferior din care activatorul nu a reusit sa ma scoata. Stiam ca puteam sa strang din dinti, dar era prea devreme si era prea mult de strans din dinti. Si nu-ul a fost atat de categoric, incat mi-am dat seama ca nu are nici un sens. Pana la urma fata de organismul tau e nevoie de putin respecti si trebuie sa stii sa-l lasi sa se refaca, si sa-l asculti atunci cand iti spune pana aici. (Radu)

Plaiul Foii. Am remarcat frumoşii drumeţi sau pur şi simplu oameni ieşiti la o mică plimbare care ne încurajau pe fiecare în parte şi faţă de care n-am obosit să spun mulţumesc. Şi evident, să le zâmbesc, deşi cred că am zâmbit aproape tot timpul pentru că starea de bine mă copleşea pe măsură ce numărul kilometrilor creştea.(Claudia)

Diana. Poteca e fabuloasa. Sunt atenta la fiecare pas, imi simt gambele tari, stiu ca un pas gresit sau prea intins va declansa o crampa cu care nu am chef sa fac cunostinta. La o treime din urcare iau activatorul si se face linsite in jur. Doar picioarele merg mai bine si distanta fata de baietii din fata se tot reduce, iar cea fata de Catalin creste. Ma intalnesc cu Lucian Clinciu care parca este peste tot. Aici in portiunea care ridica cele mai mari spaime, sufletul MPC-ului e prezent cu talanga, pentru a incuraja participantii. Mai sus, acolo unde s-a deviat traseul pe o varianta noua Tori si Rudi faca o atmosfera de zile mari. Intram pe brana ce in 10 minute trebuie sa ne conduca la Diana. Noul traseu mi se pare ca cere mai multe resurse decat poteca turistica, deoarece locurile nu sunt inca suficient de bine batute, urcarea e sustinuta, apoi urmeaza o coborare mica si inca o urcare pana la refugiu. Laura si Irina sunt pline de entuziasm si energie si animeaza aceasta penultima urcare, vocile lor, incurajarile si entuziasmul razbatand si insotindu-ma pana aproape de refugiu. Densitatea de oameni frumosi pe metru patrat,a fost pe urcarea la Diana imposibil de cuantificat. (Mike)

Coltii Chiliilor. A contat enorm sa pot sa alerg toata distanta, pentru ca am avut momente in care imi spuneam ca o sa renunt si ma apuc sa merg, dar am continuat sa alerg. (Muha)

Final. A fost o zi perfecta care ma face sa ma gandesc ca mi-ar placea sa repet experienta (Muha) [dar mai incolo n.a] pentru ca mi-am dat seama ca pauzele mari in cocot cauzeaza grav bunei miscari pe stanca. Concluzia, in week-end trebuie sa catar. 🙂 (Octavian)