Cu bicicletele pe Dunare – Ziua 8

Pinguinii biciclisti au ajuns la urmatoarele performante:

Azi in ziua 8 au sarit de 1000 km, adica au mers cam cu 140 km in medie pe zi (sunt nebuni, domne, nebuni!)

Ne-am intalnit cu ei in campingul din Tulln la 40 de km de Viena.

Maine (duminica) in ziua 9 voiau sa ajunga in Viena, sa se invarta putin pe acolo (desi eu as fi stat 1 zi in oras) si sa ajunga si in Slovacia.

Aveau dileme ce sa aleaga intre Slovacia si Ungaria. Ne-am dat si eu si Radu cu parerea si am concluzionat ca se merita sa mearga prin Slovacia, pentru ca apoi, oricum la coboarea spre Serbia vor trece prin Ungaria.

Moralul echipei era ridicat mai ales dupa ce au descoperit reteta fericirii:

– pedalat fara chiloti pe tine (ca sa nu te mai jeneze cusaturile)

– cand devin irascibili se opresc si beau o bere (astfel se asigura hidratarea cu minim 1.5 l de lichid pe zi)

Cica sar rau din buget, Catalin e vistiernicul sef, Cristi e paznic la biciclete cand Em si Catalin merg la cumparaturi (unde nu termina sub 40 de minute).

In egala masura sunt profund dezamagiti de populatia (mai ales cea feminina) de pe Euro Velo 6. Cica ei 3 scad rau media de varsta a cicloturistilor de pe traseu caci majoritatea sunt trecuti de a doua tinerete si astfel nu prea au si ei cu ce sa isi bucure ochii (ma intelegeti, probleme masculine existentiale).

Bun venit acasa

Flying home
flying home to the land that you once have known
To the peace that once was true for a little girl like you.
Flying home
flying home from a world that is made of stone
Till your heart is light and free like it once was meant to be.

Pulver, numa’ pulver

Asta e o vorba de-a lui Horatiu, pe care mi-am permis sa o preiau in RT-ul de fata
Am plecat inca de sambata porniti sa cautam pulver…Daca mai sus de  1800 m stiam ca nu o sa mai gasim, apoi in padure trebuia sa fie (aveam vesti proaspete de la Radu care vineri a muncit din greu, schiind in Poiana).
De plecat am plecat cu personalul, pardon acum ii spune regio(nalul) 3001….he, he de cand nu am mai mers la munte cu trenul si mai ales cu personalul….Cam din facultate, de cand personalul era cel mai bun prieten al studentului si cu 20 de lei aveai 2 zile la munte: dus-intors, si ceva mancarica, duminica la intoarcere…
Sambata:

Traseu: Dambu Morii-Cabana Piatra Mare (BG+PR (am ocolit canionul 7 Scari)-Dambu Morii (BR-Drumul familiar).


Echipa: Mihaela, Laviniu, Irina, Radu si Mike
In Sinaia am reusit sa “il facem” pe un taximetrist care si pusese ochii pe mine si pe Mihaela sa ne “agate” cu o cursa si ne-am inghesuit toti 5+schiurile in Logan si am ajuns cu bine la Dambu Morii de unde ne-am suit (prima data pe anul aceasta pentru mine si Radu) pe schiuri pentru tura!
Pentru Mihaela, gandisem noi o tura “comoda”, de initiere in ale schiului de tura, in Piatra Mare…pe la 7 Scari…Nebun o sa fie cel care merge cu noi in asemenea ture de initiere…sa nu ziceti ca nu v-am prevenit…
Ora 11 in Piatra Mare
Astfel fiecare pe schiurile lui pornim pe drumul forestier, depasim cateva persoane mai in varsta pornite intr-o plimbare, ne infocam rau de tot la soare caci pe aici nu se simtea gerul Bobotezii anuntat la munte si cu multa pasiune si entuziasm ajungem la Canion…nu ne-am miscat foarte rapid, am ras mult, ne-am asteptat rand pe rand, ne-am intrat in ritm, am restabilit legaturi demult uitate cu schiul de tura caci iarna trecuta a fost foarte trista la acest capitol (4 ture, o iarna intreaga).


Cum prin canion nu aveam ce cauta, am ocolit pe PR, ocazie pentru Mihaela sa descopere cum e cu intoarcerile pe schiurile de tura (Iki-urile mele, ceva cam lungi si grele pentru ea i-au dat ceva batai de cap). Dar vointa e mare si sunt curioasa ca la un moment dat sa le strang si pe Mihaela si pe Claudia in aceeasi tura sa isi vada una alteia clona: mici, cu codite, volubile, degajate, vorbarete si mai ales extrem de motivate…Sincer trebuie sa iti doresti mult de tot sa descoperi cum e schiul de tura ca sa te spetesti la deal (si inca ce deal si ce urcari au fost dupa canion), cu niste schiuri mai mari si mai grele si cu claparii de tura in picioare.
Poteca nu a fost deloc blanda si trebuia de multe ori sa ridicam inaltatorul de la legatura la maxim sau chiar sa le scoatem din picioare si era fun sa ma vad urcand cu schiurile in mana dar inca legate de picior, cativa pasi, apoi prin pulver sa ma caznesc sa pun din nou dynafiturile in picioare… 
Urcarea a fost mai mult de antrenament (desi ritmul a fost confortabil) decat de initiere dar odata ce am intrat in hora am decis sa o jucam pana la capat...
Nu stiu insa nici pentru ce ne-am antrenat, nici pentru ce ne-am chinuit, in unele situatii, ramanand si eu uimita de inutilitatea momentului. M-am bucurat ca nu a venit niciun pinguin pe aici (poate Em sa mai fi gasit ceva satisfactie).
Am ajuns la un moment dat eu una, sa pun chiar schiurile pe rucsac in ultimele 20 de minute, caci eu, mergeam mai repede pe poteca, folosindu-ma de urmele de la urcare, decat pe schiuri, prin zapada proaspata…
In ultima jumatate de ora
Incercam astfel sa cresc putin ritmul pe ultima parte a urcarii pentru ca era tarziu si riscam sa ne prinda noaptea la coboare pe Familiar. 
Iesim din padure manati de inserare
Ceea ce s-a si intamplat…Am ajuns la cabana putin inainte de 16.30 dar Oamenii Muntilor au avut nevoie de un moment de respiro asa ca am mai pregetat putin pe afara jucandu-ne cu cainii pana cand am fost toti gata, am dat jos focile si am blocat legatura. 
Apus de la cabana Piatra Mare
Aici,la 1600 m am gasit si gerul Bobotezii, zapada facuse crusta si nu a fost nimic fun sa coboram pana la padure…Panta era prea domoala ca sa prindem viteza si sa viram, asa ca mai mult dadeam la bete, la vale. Prin padure a inceput slalomul printre brazi si a durat putin pana sa ne acomodam cu drumul. Oricum tura asta m-a convins ca nu am de ce sa particip la Semimaratonul din Piatra Mare la proba de schi de tura (exact traseul pe care l-am facut noi si pe care se scot timpi de 2 h (noua ne-a luat cam 7….)) pentru ca urci mult si din greu, iar la coborare, nu iti ramane decat sa pu schiurile paralele si sa ii dai viteza..de schiat nu prea schiezi, asa frumos, cum imi place mie, pe pante deschise, unde sa ai loc sa virezi dupa pofta inimii.
Normal ca ne-a prins si noaptea si cam jumate din drum l-am facut la frontala…

La masina evaluam strategia…nici noi si nici Oamenii Muntilor nu avem de gand sa mai dormim in masina/la cort, sa ne trezim maine si sa ne echipam din nou cu claparii reci, manusile ude si sa incercam sa punem pe schiuri niste piei inghetate.
Pentru inca o zi faina de schi ne trebuie un loc unde sa ne putem usca materialele…
Din fericire Laviniu si Irina (membrii CAR) gasesc locuri la Caminul Alpin, in Busteni, unde suntem si noi primiti ca invitati, asa ca acum ne putem relaxa….
O lasam pe Mihaela la gara in Sinaia si noi mergem sa mancam la un local de la iesirea din Sinaia, pe care il gasim acum modernizat. Localul (de langa o benzinarie, chiar inainte de bifurcatia spre Targoviste)  si-a pierdut spiritul popular si  arata putin intimidant la primul contact…muzica live, bar, mese frumos aranjate…Intram totusi sa ne convingem daca mai are sau nu sens sa mai oprim  aici alta data…Preturile la unele produse au mai crescut, supele si ciorbele sunt ok, dar se servesc doar pana in ora 18.00. Eu am mancat pana la urma niste pastrav care a fost chiar bun dar cred ca acum, Casa Magica din Busteni e mai putin pretentioasa ca si preturi.
Oricum, cu stomacul plin si o cazare calda, viitorul zilei de duminica se anunta luminos.
Duminica– schi in Baiului
Echipa: Bubulu, Geo, Laviniu, Irina, Radu si Mike
Initial vroiam ca duminica sa mergem in Ciucas, dar cazarea de pe Valea Prahovei ne-a schimbat planurile. Asa ca Laviniu a vorbit cu Bubulu si ne-am lasat pe mana lui pentru tura de duminica.
Cum Bubulu stia ma bine locurile decat noi, a iesit o tura cu urcari mai usoare, mai putina alergatura, mai multe pauze si mai ales cu coborari mai faine sau mai diversificate caci am avut de toate de la crusta, la scoici si la pulver.
Am inceput, in absenta lui Bubulu sa urcam pe o poteca marcata cu TA, urmand niste urme de schiuri. Invingem frigul cu miscare si nu dupa mult timp iesim si la soare. Urcusul nu e greu, locurile sunt noi, eu sunt mereu in fata, cautand sa patrund cu privirea si mai in fata, dincolo de perdeaua copacilor, dincolo de cotul drumului. 
O zi senina de iarna
E zapada, e multa zapada, asa cum nu am vazut de cand ne-am apucat de schi. 
Imi place cum arata pe aici iarna si dezbrac locurile de blana alba si mi le imaginez vara, buna poteca de alergat trebuie sa fie pe aici…
Urcam ce urcam si nu nu mai oprim decat cand aflam ca am urcat prea mult….Da, dar nu e bai ca am urcat prea mult, acum trebuie sa coboram si tot ce am urcat, asa de mult, chestie care nu imi displace deloc…Asa ca mai pe un drumeag, mai prin padure, mai printre copacei, mai prin poieni si in permanenta prin mult pulver coboram…Mai dam 2 urcari si 2 coborari mai scurte pana aram toata panta si apoi coboram prin alte poieni pana in DN.
Coborarea asta ultima mi-a placut din cale afara…suficient de hotarata sa lasi schiurile sa curga singure la vale si pulver pana la genunchi. Oricat stateam pe cozi, tot intram mult prin zapada si coboram intr-un fasait continuu.

Ziua e luminoasa, poienile linistite dar distractia pe aici s-a terminat caci am umplut panta de S-uri…


Urme
Asa ca mergem la Gondola in Azuga…Irina si Laviniu au noroc ca tura e gandita de Bubulu si nu de Radu, ca altfel mai bagau o urcare pe Soria drept bonus, numai asa, de incalzire…
Dar pana la urma urcam gondola si apoi, doar putin pe foci…In Baiului frig tare, vant, zapada din cele mai dubioase, vreo 2 avalanse…ma rog, tot tacamul…
Una  mare
Urcam pana pe varful Urechea si apoi ne lasam la vale spre padure, pe un picior cu crusta, scoici, zapada inghetata, ceva iarba….

Lunatic si rece
Negociez lucrurile mai sigura pe mine decat acum 2 ani cand am mai trecut pe aici, cu exceptia bucatii intermediare unde schiurile aveau vointa lor proprie, total opusa vointei mele…Ajugem iar la soare si in pulver, deasupra padurii de unde incepe distractia printre copaci…



Acum 2 ani pe aici am supravietuit, acum sper sa ma dau relaxata…2 ani e cale lunga, desi nu sunt multe ture la activ, poate am devenit mai curajoasa sau mai prietena cu schiurile si le pot struni mai bine. Oricum coboararea e chiar faina si toti concluzionam ca a fost si foarte scurta (ca orice lucru bun se termina repede), iar drumul pana la gondola, de dat la bete, a fost extrem de lung daca e sa il luam prin comparatie…
Ajungem la gondola pe noapte, noapte bine chiar, asa ca ne suim relaxati in masina si drumul pana la Bucuresti e liber.
Am lasat la urma sa povestesc despre iarna…Iarna aceea din povesti, iarna mult asteptata de cand ne-am urcat pe schiuri de tura, iarna cu zapada multa si proaspata, iarna cu nameti, cu troiene, cu coduri galbene care ii tin pe multi departe de munte. Iarna alba de pe dealuri pana in varf de munte, iarna luminoasa, iarna clara cu panorame pana hat departe, iarna cu soldati verzi imbracati in platose albe. Nu imi place iarna indecisa…imi place fie toamna senina, fie iarna hotarata…Imi place sa am mereu ce face la munte. Imi plac si zilele cand toarna fulgi din cer si in care stam acasa…atunci se creeaza premizele pentru ca stratul de zapada sa tina pana in primavara. Presimt ca iarna asta vom sta mult pe schiuri (altceva pana nu se aseaza zapada nici nu e de facut) si vom avea weekenduri pline.