Hoinari prin muntii Buzaului

Scriu aceste randuri in speranta ca va voi face pofta de un traseu de bicicleta „cu de toate”: asfalt, forestier, urcari si coborari, si pe final un drum drept ca recompensa.

Componeta: eu si Gabi.

Ma tot gandeam de ceva vreme sa ajung la Sarata Monteoru, la sugestiile unui amic. Si caut eu pe net sa vad ceva obiective turistice, cand vad si trasee de cicloturism. Chestia cea mai derutanta, este ca din 3 trasee care figurau pe site, 2 erau identice. Unul lejer si unul dificil: dar ce deosebea unul de altul, era mister total. http://turismmonteoru.ro/agrement/cicloturism.html

Asa ca plina de incredere ii spun lui Gabi: traseele astea sunt pe culori, deci sunt semnalizate, ca sa nu te incurci. Gabi este mai sceptic in privinta marcajelor, dar eu stiu sigur ca sunt marcate, doar in Macin mersesem 9 ore pe un astfel de traseu (nu ca as fi vrut, dar nu am avut de ales), e drept cu piciorul.

Hotaram sa mergem singuri pentru ca ceilalti amatori de bicicleta sunt cu treburi prinsi. Zis si facut, urcam bicicletele sambata in masina, si dupa o ora si ceva de mers, ajungem la inceput de traseu: satul Magura, hotel Magura.

 

Luam relatii pe unde trebuie sa intram in traseu, si urcam pe biciclete. Si luam de la inceput in piept un ditai urcusul care scoate untul din mine. Limba era de un cot, respirația este insuficienta, si cred ca aveam ochii bulbucati ca la melc. Apuc sa vad in jur Spitalul de Psihiatrie Sapoca, asezat in mijlocul padurii (frumos si liniste la cap), si dai la deal.

La una din scurtele (prea scurte) opriri incercam pe un petic de harta listata la imprimanta sa vedem daca mai e mult „pana departe”. Ghinion: eu listasem doar partea care traverseaza muntele de la Leiculesti la Sarata Monteoru, adica doar muntele, pentru ca pe acolo nu stiam pe unde o sa trecem dintr-o parte in alta.

Si cum ne uitam noi „ca curca-n lemne” la harta, opreste un nene masina, dornic sa ne ajute daca avem probleme. II explicam ca probleme nu avem, decat ca nu stim cat mai dureaza urcarea asta infernala. Si omul ne zice: – Aproape ati ajuns, incepand de la manastirea Ciolanu, doar o sa coborati.

Veselie mare pe noi, si ne așternem la vorba cu el: obiective, schituri, plimbari, dormit la cort etc. Omul stia ce se poate vizita in jur, ne face recomandari si pentru alte zone in care a fost, fiind mare amator de plimbat prin tara. Ne luam ramas bun, ne salutam frumos, mai urcam cativa zeci de metri, si incepe coborarea. Mai avem timp scurt sa facem 2-3 poze cu manastirea Ciolanu si ceva sculpturi  din Tabara de Sculptura de la Magura, si baga frate coborare.

Si se coboara o portiune de serpentine in ac de par, care dupa parea mea si a lui Gabi a fost demențiala, si a facut sa merite tot urcusul. Si ajungem la Hales, apoi la  Izvorul si apoi la Leiculesti, unde era punctul terminus al drumului semnalizat pe harta. De aici nu mai avem idee pe unde se merge, dar aflam ca este drum ce trece prin padure, un forestier.

Sa nu uit sa va spun: peisajul frumos-frumos, de la inceput pana la sfarsitul turei. De fapt peisajul pe tot parcursul turei face toti banii.

La Leiculesti intrebam o taranca daca se poate ajunge la Sarata Monteoru traversand muntele. Femeia ne explica plina de prietenie ca da, se ajunge, dar ca scurtătura la care visam eu, este cunoscuta doar de localnici si cel mai bine sa luam forestierul drept drum, unde „o sa truditi mai mult”. Ne mai arata biserica nou ridicata, zice ceva de un schit prin jur, si de drumul stiut de ei, care „coboara la rau”, dar pe care nu ni-l recomanda din cauza de ratacire. Si mai da sa ne invite sa mai vedem cate ceva prin jur, dar noi ne grabim.

Asa ca incepem cu o frumoasa urcare pe un forestier cu pietre cam mari, si ceva sol nisipos in care pedalai ca Fat Frumos in lupta cu Zmeul. Cand nu erau pietre pe tot drumul, era nispos, iar cand nu era nici una – nici alta, insemna ca eu ma urcam in sa si pedalam.

Si ca sa scurtez povestea, am mers asa cam 16 km, masurati dupa 2 borne aparute din senin, in care informatia mai mult se ghicea, in rest nu era nici un marcaj asa cum visasem eu frumos. Din cand in cand mai dadeam sa iau un drum lateral cu intentia clara de scurta drumul, care nu stiu unde ducea, fiind oprita de  Gabi care ma repunea pe pozitie. La un moment dat simtim, in sfarsit,  ca incepem sa coboram, prindem viteza, si ratez o intersectie din goana calului, pentru ca susțineam eu: – Sigur drumul este in fata. Si am coborat pana drumul s-a pierdut complet in padure. Gabi imi trimite „toate cele bune” pentru intuitia mea de tot rasul, si iar urcam in sens invers (&*%&$*&!!!), sa cautam intersectia. Ajunși la ea incepem coborarea catre Sarata Monteoru, pe un forestier care s-a dovedit a fi lat si frumos, pe care pentru prima data, gasim cativa biciclisti si niste tipi cu masini offroad.  Bucurosi de aparitia civilizatiei, bagam mare la coborare, care iar face deliciul meu si a lui Gabi. Acum stiu sa folosesc si frana de pe roata din fata, asa incat nu mai derapez pe pietris.

Am ajuns apoi in Statiunea Sarata Monteoru, iar pe asfalt, unde admiram florile din statiune, lumea aflata la promenada sau la bai de apa sarata. Dar cel mai mult ne place asfaltul. Si bagam la greu, cam 35 km ramasi.

Cand cred eu ca nu mai avem asa mult de pedalat, ne oprim intr-un sat sa intreb cat mai este pana in Magura. Se uita femeia la noi, este evident ca avem fetele obosite, si zice cu juma de gura: – Mai aveti ceva, si insira cam 3 sate. Intuiesc ca asta insemna vreo 7-8 km ramasi, intreb, si cand am confirmarea, avem amandoi fetele pana la urechi de fericire. II explic femeii, ca faţă de cat am pedalat, ce a ramas e floare la ureche, multumim frumos si ii dam la pedale pana la final. Ajungem in jurul orei 18, fericiti ca am terminat pe lumina pentru ca nu aveam frontale, si nici faruri.

Timp tura: 1000 -1800. Lungime: 70 km  Diferenta de nivel 900 m, toti in prima jumatate de traseu.

Pauze: nu au fost! Mi-a fost dor de Vintila, pe care mi-l aminteam ca un om plin de intelegere.

Recomandari: de facut toamna, cand caldura se mai domoleste. Noi am prins o vreme din fericire pe alocuri innorata, iar cand batea soarele crunt eram cumva in adancul padurii. Daca se face tura intr-o singura zi, trebuiesc luate frontale, pentru ca in grup, se mai „serveste” o bere, mai un popas si trece timpul.

Track-ul este facut de manuta la întoarcere, la repezeala, ca sa aproximez drumul:


Bike route 1674913 – powered by Bikemap

 

6 thoughts on “Hoinari prin muntii Buzaului

  1. Asta chiar era fix pe gustu meu, da atat ca cu pauze :)). Acu daca ti-a trebuit sa povestesti, o sa trebuiasca sa ne duci si pe noi in toamna p-acolo, deci tre sa-l faci din nou (mai ales ca acu o sa stii intersectiile 😀 )

  2. Fain. Ma bucur ca ati fost cu bicla la asa aventura in Buzaului. Cand i-am descoperit si noi (tot asa intr-o tura pinguineasca cu Vali si Muha) am concluzionat ca au mare potential la biciclit. Iar urcarea spre Ciolanu e redutabila…e cam a 3-a ca si dificultate (panta) din ce am urcat pana acum, cu Valea Fiarelor (Valea Doftanei/Campina) si Ciocanu (Piatra Craiului) in top.

  3. Mi-a luat ceva sa ma prind unde sunt comentariile :))
    @ Andrei si Vio cand se mai “stinge focul” de afara, poate reeditam tura.
    @ Mike: despre urcari dificile tot voi stiti cel mai bine cu ce se mananca. La mine in mod cert, cea mai grea tura cu bicicleta ramane cea in m-tii Tataru, si ceva vreme cred ca va ramane etalon de tura grea si lunga.
    L-am pus pe pinguinii.ro, pentru ca pinguinilor le era adresata invitatia la tura. Poate de aceea mi-am invins si inertia in privinta scrisului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*