Primele pedale din “Khan Tengri prin forte proprii 2014”

DSC_1176

Pentru noi o tura banala “pana la Bulgari”. Pentru Radu, prima zi din cele aproximativ 300 de zile in care va fi mereu in miscare, mereu spre alte orizonturi, mereu intersectandu-se cu alti oameni, mereu avand parte de alte provocari. Radu si-a fixat plecarea in expeditie pe 22 februarie 2014, asa ca la ora 9.00, in Tineretului, pe o vreme ploioasa si rece, Radu a dat primele pedale si a lasat in spate 40 de oameni veniti special sa il incurajeze… De trena tot nu a scapat, pentru ca inca 10 biciclisti, am pornit dupa el… ca alaiul de nunta.

DSC_1171 DSC_1182

Radu:

“La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata.

Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta.”

Mike:

“Suntem fara indoiala o aparitie interesanta, atat pe strazile orasului, cat si mai departe prin satele prin care trecem. Dupa Comana ne imputinam si ramanem in formatia finala de sase in care vom merge pana in Basarbovo.”

DSC_1187 DSC_1195 DSC_1202

Radu:

“Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan.

In minte jucase deja urmator dialog:
– Si, pana unde mergeti?
– Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan.
– Pana unde?!
– Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport.

Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie.”

DSC_1205DSC_1208

DSC_1214

Mike:

“Duminica dimineata fiecare strange in ritmul lui. Noi ne grabim repede caci de acum vom intra sub obladuirea lui Cristi si in fiecare tura trebuie sa plecam devreme si sa pedalam repede si bine ca sa nu ne prinda noaptea pe drum, pe cand Radu, cu 9 luni de zile in fata, nu se grabeste neam.”

Radu:

“Desparirea a fost impartita de data aceasta in doua, prima in Bucuresti de cei care au ramas acolo si inca odata dimineata urmatoare de Mihaela si de prietenii care m-au insotit pana la Basarbovo. Poate a fost putin mai usor asa cu toate ca despartirile nu sunt niciodata usoare. Si e greu de spus ce e in inima unui om in momentul in care se desparte de persoana iubita pentru atat de multa vreme. Fiind inca sub entuziasmul primelor zile poate la mine a fost mai usor, dar cert e ca sigur o sa fie foarte multi oameni care o sa-mi lipseasca in toate lunile astea.

Bun, am ramas singur, si acum incotro?”

DSC_1220

Cum unde? Spre Mongolia, spre aventura, spre soare-rasare!!!

Toate jurnalele:

Hoinari prin muntii Buzaului

Scriu aceste randuri in speranta ca va voi face pofta de un traseu de bicicleta „cu de toate”: asfalt, forestier, urcari si coborari, si pe final un drum drept ca recompensa.

Componeta: eu si Gabi.

Ma tot gandeam de ceva vreme sa ajung la Sarata Monteoru, la sugestiile unui amic. Si caut eu pe net sa vad ceva obiective turistice, cand vad si trasee de cicloturism. Chestia cea mai derutanta, este ca din 3 trasee care figurau pe site, 2 erau identice. Unul lejer si unul dificil: dar ce deosebea unul de altul, era mister total. http://turismmonteoru.ro/agrement/cicloturism.html

Asa ca plina de incredere ii spun lui Gabi: traseele astea sunt pe culori, deci sunt semnalizate, ca sa nu te incurci. Gabi este mai sceptic in privinta marcajelor, dar eu stiu sigur ca sunt marcate, doar in Macin mersesem 9 ore pe un astfel de traseu (nu ca as fi vrut, dar nu am avut de ales), e drept cu piciorul.

Hotaram sa mergem singuri pentru ca ceilalti amatori de bicicleta sunt cu treburi prinsi. Zis si facut, urcam bicicletele sambata in masina, si dupa o ora si ceva de mers, ajungem la inceput de traseu: satul Magura, hotel Magura.

 

Luam relatii pe unde trebuie sa intram in traseu, si urcam pe biciclete. Si luam de la inceput in piept un ditai urcusul care scoate untul din mine. Limba era de un cot, respirația este insuficienta, si cred ca aveam ochii bulbucati ca la melc. Apuc sa vad in jur Spitalul de Psihiatrie Sapoca, asezat in mijlocul padurii (frumos si liniste la cap), si dai la deal.

La una din scurtele (prea scurte) opriri incercam pe un petic de harta listata la imprimanta sa vedem daca mai e mult „pana departe”. Ghinion: eu listasem doar partea care traverseaza muntele de la Leiculesti la Sarata Monteoru, adica doar muntele, pentru ca pe acolo nu stiam pe unde o sa trecem dintr-o parte in alta.

Si cum ne uitam noi „ca curca-n lemne” la harta, opreste un nene masina, dornic sa ne ajute daca avem probleme. II explicam ca probleme nu avem, decat ca nu stim cat mai dureaza urcarea asta infernala. Si omul ne zice: – Aproape ati ajuns, incepand de la manastirea Ciolanu, doar o sa coborati.

Veselie mare pe noi, si ne așternem la vorba cu el: obiective, schituri, plimbari, dormit la cort etc. Omul stia ce se poate vizita in jur, ne face recomandari si pentru alte zone in care a fost, fiind mare amator de plimbat prin tara. Ne luam ramas bun, ne salutam frumos, mai urcam cativa zeci de metri, si incepe coborarea. Mai avem timp scurt sa facem 2-3 poze cu manastirea Ciolanu si ceva sculpturi  din Tabara de Sculptura de la Magura, si baga frate coborare.

Si se coboara o portiune de serpentine in ac de par, care dupa parea mea si a lui Gabi a fost demențiala, si a facut sa merite tot urcusul. Si ajungem la Hales, apoi la  Izvorul si apoi la Leiculesti, unde era punctul terminus al drumului semnalizat pe harta. De aici nu mai avem idee pe unde se merge, dar aflam ca este drum ce trece prin padure, un forestier.

Sa nu uit sa va spun: peisajul frumos-frumos, de la inceput pana la sfarsitul turei. De fapt peisajul pe tot parcursul turei face toti banii.

La Leiculesti intrebam o taranca daca se poate ajunge la Sarata Monteoru traversand muntele. Femeia ne explica plina de prietenie ca da, se ajunge, dar ca scurtătura la care visam eu, este cunoscuta doar de localnici si cel mai bine sa luam forestierul drept drum, unde „o sa truditi mai mult”. Ne mai arata biserica nou ridicata, zice ceva de un schit prin jur, si de drumul stiut de ei, care „coboara la rau”, dar pe care nu ni-l recomanda din cauza de ratacire. Si mai da sa ne invite sa mai vedem cate ceva prin jur, dar noi ne grabim.

Asa ca incepem cu o frumoasa urcare pe un forestier cu pietre cam mari, si ceva sol nisipos in care pedalai ca Fat Frumos in lupta cu Zmeul. Cand nu erau pietre pe tot drumul, era nispos, iar cand nu era nici una – nici alta, insemna ca eu ma urcam in sa si pedalam.

Si ca sa scurtez povestea, am mers asa cam 16 km, masurati dupa 2 borne aparute din senin, in care informatia mai mult se ghicea, in rest nu era nici un marcaj asa cum visasem eu frumos. Din cand in cand mai dadeam sa iau un drum lateral cu intentia clara de scurta drumul, care nu stiu unde ducea, fiind oprita de  Gabi care ma repunea pe pozitie. La un moment dat simtim, in sfarsit,  ca incepem sa coboram, prindem viteza, si ratez o intersectie din goana calului, pentru ca susțineam eu: – Sigur drumul este in fata. Si am coborat pana drumul s-a pierdut complet in padure. Gabi imi trimite „toate cele bune” pentru intuitia mea de tot rasul, si iar urcam in sens invers (&*%&$*&!!!), sa cautam intersectia. Ajunși la ea incepem coborarea catre Sarata Monteoru, pe un forestier care s-a dovedit a fi lat si frumos, pe care pentru prima data, gasim cativa biciclisti si niste tipi cu masini offroad.  Bucurosi de aparitia civilizatiei, bagam mare la coborare, care iar face deliciul meu si a lui Gabi. Acum stiu sa folosesc si frana de pe roata din fata, asa incat nu mai derapez pe pietris.

Am ajuns apoi in Statiunea Sarata Monteoru, iar pe asfalt, unde admiram florile din statiune, lumea aflata la promenada sau la bai de apa sarata. Dar cel mai mult ne place asfaltul. Si bagam la greu, cam 35 km ramasi.

Cand cred eu ca nu mai avem asa mult de pedalat, ne oprim intr-un sat sa intreb cat mai este pana in Magura. Se uita femeia la noi, este evident ca avem fetele obosite, si zice cu juma de gura: – Mai aveti ceva, si insira cam 3 sate. Intuiesc ca asta insemna vreo 7-8 km ramasi, intreb, si cand am confirmarea, avem amandoi fetele pana la urechi de fericire. II explic femeii, ca faţă de cat am pedalat, ce a ramas e floare la ureche, multumim frumos si ii dam la pedale pana la final. Ajungem in jurul orei 18, fericiti ca am terminat pe lumina pentru ca nu aveam frontale, si nici faruri.

Timp tura: 1000 -1800. Lungime: 70 km  Diferenta de nivel 900 m, toti in prima jumatate de traseu.

Pauze: nu au fost! Mi-a fost dor de Vintila, pe care mi-l aminteam ca un om plin de intelegere.

Recomandari: de facut toamna, cand caldura se mai domoleste. Noi am prins o vreme din fericire pe alocuri innorata, iar cand batea soarele crunt eram cumva in adancul padurii. Daca se face tura intr-o singura zi, trebuiesc luate frontale, pentru ca in grup, se mai „serveste” o bere, mai un popas si trece timpul.

Track-ul este facut de manuta la întoarcere, la repezeala, ca sa aproximez drumul:


Bike route 1674913 – powered by Bikemap

 

Cu bicicletele pe Dunare – Ziua 8

Pinguinii biciclisti au ajuns la urmatoarele performante:

Azi in ziua 8 au sarit de 1000 km, adica au mers cam cu 140 km in medie pe zi (sunt nebuni, domne, nebuni!)

Ne-am intalnit cu ei in campingul din Tulln la 40 de km de Viena.

Maine (duminica) in ziua 9 voiau sa ajunga in Viena, sa se invarta putin pe acolo (desi eu as fi stat 1 zi in oras) si sa ajunga si in Slovacia.

Aveau dileme ce sa aleaga intre Slovacia si Ungaria. Ne-am dat si eu si Radu cu parerea si am concluzionat ca se merita sa mearga prin Slovacia, pentru ca apoi, oricum la coboarea spre Serbia vor trece prin Ungaria.

Moralul echipei era ridicat mai ales dupa ce au descoperit reteta fericirii:

– pedalat fara chiloti pe tine (ca sa nu te mai jeneze cusaturile)

– cand devin irascibili se opresc si beau o bere (astfel se asigura hidratarea cu minim 1.5 l de lichid pe zi)

Cica sar rau din buget, Catalin e vistiernicul sef, Cristi e paznic la biciclete cand Em si Catalin merg la cumparaturi (unde nu termina sub 40 de minute).

In egala masura sunt profund dezamagiti de populatia (mai ales cea feminina) de pe Euro Velo 6. Cica ei 3 scad rau media de varsta a cicloturistilor de pe traseu caci majoritatea sunt trecuti de a doua tinerete si astfel nu prea au si ei cu ce sa isi bucure ochii (ma intelegeti, probleme masculine existentiale).

Cu bicicletele de Florii la bulgari

[postare preluată integral de pe www.meetsun.ro]

Pinguini cu mic, cu mare
Au făcut de-o trupă mare
Şi-au încălecat pe-o şa
Ca să treacă Dunărea.
De la Călăraşi cu bacul
La vecinul nost’, bulgarul,
Şi de-acolo mai departe
La Srebarna printre sate.
Povestea-i de-acum o proză
La trei rânduri câte-o poză;
Cine-o ştie, să trăiască
Cine nu, să o citească.

pinguinii

(photo by Cristi)

Data: 7-8 aprilie 2012
Destinaţia: Srebarna, sat bulgăresc şi rezervaţie naturală la sud de Dunăre

Trupa: pinguinii biciclişti (că de-aia ţineam morţiş să merg!) din care puţini au lipsit şi care ar trebui să ştie că le-am simţit lipsa…
Enumeraţi pe judeţe avem:
– Brăila cu Cerasela şi Gabi
– Călăraşi cu Vio şi Octavian (mulţumiri pentru iniţiativă, organizare şi calcule)
– Prahova (pe buletine de Argeş) cu Silvana, Martinezu şi micuţul George-Valentin (mulţumiri pentru safe-car)
– Bucureşti cu Muha, Dana, Căpitanu’, Em’, Claudia (povestitoru’ de azi), Andrei, Vintilă, fratele lui Vintilă (Adi), cumnatu’ fratelui lui Vintilă (Cătălin)

Costuri:
cazarea + masa (cină + mic-dejun) = 100 lei
transportul cu bacul / om + biclă = 10 lei / 1 călătorie

Traseul: aproximativ reeditat după cel din luna mai anul trecut despre care au povestit atunci Kya şi Andrei.

Harta (de la Em’)


Traseu de bicicleta 1507260 – powered by Bikemap

Mai multe poze în albumul dedicat.

Povestea?

Păi a început de-acum o lună cu Vio şi Octavian propunând tura şi cu lungi mesaje pe grupul intern de discuţii preţ de peste 80 de mailuri în care s-a concretizat cine, cum, ce mâncăm, unde dormim. În week-end-ul cu pricina prognoza ne-a făgăduit vreme capricioasă cu ploaie, vânt şi uneori soare, dar asta nu ne-a întors din plan.

Pentru tura asta am intrat în “pregătiri” ciclistice încă de acum o lună, timp în care am reuşit să ies de două ori pe două roţi: în parc şi la Argeş. Am avut oarece îndoieli la plecare, asta şi pentru că ştiam ce vălurit e relieful la bulgari, cu urcări şi mai ales, coborâri…

Pe două roţi am pornit din Călăraşi într-o zi de sâmbătă cu soare, dar cu ceva vânt care s-a arătat şi mai vârtos de îndată ce am părăsit oraşul. Era prima oară când experimentam pedalatul astfel şi am băgat de seamă că până şi la vale poţi munci din greu dacă-ţi bate vântul din faţă.

pregătiri în faţa blocului
Bicicleta. Cross-country. Calarasi-Srebrana

iniţial poza a avut ca scop pozarea rucsacului, dar prea par pusă pe treabă 😀

la drum cu vântul din faţă (photo by Em’)

Nu ştiu ce trăiri au avut ceilalţi, dar în primii zece kilometru ai turei cât am făcut din Călăraşi până la bac, am simţit cum mă încearcă crampele musculare în zona gambelor şi a tălpilor, cum urcarea podului stoarce toată energia din mine şi cum lupta cu vântul mă împinge în şa, iar şaua reacţionează dându-mi primele semne de “auci, cineva o să te doară!”

Continue reading