Povestirea cu izbucul

Scurta introducere

In 2008, datorita alinierii planetelor, Pastele si 1 mai au picat foarte aproape unul de altul, astfel incat pinguinii au pus de o adevarata vacanta de primavara si au hoinarit prin Apuseni. In Padis, in partea a treia a concediului, s-a consumat si momentul izbuc, ce a ramas apoi in analele grupului.

Astfel, era prima zi pentru noi in zona, si Radu care cunostea locurile ne-a propus sa incepem cu o tura spre Cetatile Radesei. Zis si facut. Parcurgem noi drumul: Glavoi-Padis-Cetatile Radesei (pe care le-am gasit inzapezite) si retur pana la Padis. De aici, grupul se imparte in doua, pentru ca Radu propune un ocol pe la Izbuc. Din “Izbucul Team” faceau parte  Emil, Marti, Em, Oana si evident Radu.

Mai departe va las sa deduceti aventura din impresiile lui Emil si ale lui Em.

Emil: 

“As dori sa lamuresc un lucru… 
Eu nu vazusem nici un izbuc in viata mea, si nu stiu eu de ce ma gandeam ca este ceva absolut fenomenal …Eu credeam ca voi vedea apa “izbuc”nind in sus dintr-o gaura… Asa ca atunci cand a propus Radu sa mai lungim un pic tura pana la izbuc am zis wtf, ma bag. Si mai fratilor, cand am ajuns era o baltocutza sub un perete din care se scurgea apa … si ploua torential si aveam lemnele in spate si eram uzi la picioare si degerati de vre-o 4 ore, si raul involburat mai arunca cativa stropi pe noi, iar stancile ude…Ma rog…era o atmosfera feerica.
Hai ca am vazut si izbucul …si deja ma uitam cu ingrijorare pe unde trecem raul ala mare… dar nu prea vedem nici un podet. Il intreb pe Radu si el cica trebuie sa-l trecem prin apa … Eu ma gandesc ca el a glumit si nu ma impacientez pana cand vad ca Oana si Radu se descalta si incep sa o ia chiar prin rau. Am ramas pe celalalt mal, clipind des cu ochii mari si umezi si cu un “I kill you, Radule” prins in coltul gurii. M-am resemnat, m-am descaltat si am plecat. Si era o apa rece … Si desi apa era pana aproape de genunchi vorba lui Em iti venea sa te asezi pe burta sa te ineci si sa uiti de necaz.
In cazul in care ajungeti in perioada asta in poiana Glavoi, va rog sa nu ratati izbucul ca nu veti regreta!
Au fost zile frumoase alaturi de prieteni minunati. Sa ne vedem cu bine.”

Em:

“Domn’le, da’ ce curiozitati bolnavicioase are unii (nu dam nume, ca s-ar putea supara, spre exempul: domnul mihai, doamna kya precum si altii)! In caz ca va intrebati si de ce nu avem parazapezi, asta se intampla pentru faptu’ ca desi avem in dotare nadragi de ape adanci, totusi ei sunt prevazuti prin constructie cu parazapezi interioare! (sic)
Ca membru al legendarei de acum “The Izbuc Team”, dati-mi voie sa-mi prezint in randurile de mai jos si versiunea mea asupra expeditiei.
Totul incepe pe drumul de intoarcere, in poiana …. aaa! In poiana, Radu propune sa ne abatem pana la izbuc si sa vedem si lacul in care apa izbucnita din izbuc se infiltreaza iarasi in pamant. O parte acceptam fara rezerve, Emil intreaba cam cat o sa dureze in plus acest drum.  Primeste un raspuns care ulterior v-a deveni celebru: “Pai, cins’pe, douazeci de minute!” Pe cei inca nehotarati, abordarea matematica a lui Andrei i-a lamurit instantaneu. Citez din memorie… cu aproximatie:
Andrei: “Bah! Locul asta, izbuchu si Glavoiul foarmeaza un triunghi! De aici la corturi (Glavoi) – o latura! De aici pana la izbuc si pe urma la corturi – doua laturi! CLAR?”
So, in momentul ala a luat nastere celebra “The Izbuc Team”!
Dupa ce ne-am despartit de echipa comoda, ne-am hotarat ca trebuie sa strangem lemne cat mai suntem in padure iar lemnele sunt la discretie si asa am reusit sa strangem lemne taman din mijlocul padurii. Am constientizat asta abia dupa ce am inceput sa caram la ele si padurea nu se mai termina. In timp ce strangeam cazaturi din padure si am alunecat toti pe aceeasi lespede de piatra, spre amuzamentul lui Emil care remarcase asta, incepe sa ploua, la inceput mai timid pe urma din ce in ce mai tare pana ne-am trezit in mijlocul unei ploi sanatoase de vara.
Oana, Emil si Radu si-au incarcat omeneste rucsacii, io am vrut sa arat lumii cat de tapinar pot fi si m-am apucat sa tarai dupa mine mai multe crengi de fag intocmai ca un veritabil TAF. Ma vede si Marti, evident ca nu putea ramane mai prejos si nu stiu de unde naiba face rost, da’ apare cu un trunchi de brad de o schioapa in diametru si lung de vreo cativa metri.
Toate astea pe fondul ploii care devenea din ce in ce mai puternica si crezand ca dupa urmatorul colt o sa apara Glavoiul. Fara sa fie rostita s-a dat comanda: “Scapa cine poate!” Pe Oana, Emil si Radu i-am vazut cum dispar inaintea mea pe poteca care devenise un drum forestier, pe Marti l-am depasit dupa ce m-a “coafat” cerandu-mi cureaua din chinga si dandu-mi inapoi cordelina sa-mi leg lemnele pe care le caram.
De aici incepe calvarul pentru mine: lemnele erau din ce in ce mai grele, ma amageam cu ideea ca sunt aproape ajuns, in tot timpul asta ploua cu galeata. Drumul fiind ud parca si lemnele alunecau mai usor, asta pana in momentul in care se intepenesc si io care aveam deja viteza simt cum mi se intind toate incheieturile: de la mana, cot si pe urma umar! Instantaneu mi-am adus aminte toate injuraturile pe care le stiam, ba mai mult, am improvizat si cateva noi. Pentru ca totul sa fie la superlativ (apropos superlativul rautacios folosit in tura asta a fost: mirobolant! stiu ei, cei cativa rautaciosi care vorbeau de mirobolantul izbuc, mirobolantul lac, etc) ma trezesc in fata cu una bucata rau destul de lat si de adanc, pe care evident trebuia sa-l traversez…Oops! dupa un moment profund de gandire mi-am zis: “je m’en fous et je m’en fiche, io trec incaltat prin el!” daca stau sa ma gandesc bine cred ca deja vorbeam cu voce tare!
In timp ce afara ploua (in caz ca ati uitat) si io ma uitam la rau ca bou la poarta ai noua, vad in dreapta un rucsac si pe urma disting si un indicator care arata directia catre izbuc. Imi las si eu rucsacul si lemnele si merg spre izbuc, dupa cativa pasi ma intalnesc cu Radu si Emil care evident se intorceau si surprind urmatoarea frantura de discutie:
Emil: “Radu, cat mai avem pana la corturi?”
Radu: “Pai… cam cin’spe minute.”
Emil: “Nu!? Acuma pe bune! Cat mai avem pana la corturi?”
Radu: “Aaaa pai cam douazeci poate douaj’cinci de minute.”
Emil: “Hrrr, hrrr! I KILL YOU!!! Deci pe bune, daca nu ajungem in cin’spe minute la corturi io…”
Am fost si am vazut izbucu. Mdea… inca ploua afara, dupa o incercare fara prea multi sorti de izbanda de a traversa raul mergand pe un trunchi cazut ne hotaram ca cel mai sigur este totusi prin rau. Intre timp apare si Marti fara nici un lemn…Cica erau prea grele! Io renunt sa le mai tarai dupa mine pe cele pe care le taraisem cu atatea sacrificii si greutati pana aici. Ne descaltam pentru a traversa raul, aaa si afara ploua tare!
Traversatul raului… alt moment tare! Nota douazeci pentru gratie si eleganta, merge la Oana care a traversat raul fara sa-si mai scoata ciorapii! Pe cand restul membrilor au trecut fara pic de imaginatie vestimentara si estetica, ca niste tarani, desculti; unii totalmente lipsiti de stil s-au incaltat cu sandale !!!
Si din vorba-n vorba am ajuns la momentul culminant al zilei, precum si al intregii ture, in care personagiul principal, adica, cu modestie zic: io, traverseaza raul cel mare si izbucit dintr-un izbuc! Intru barbateste cu papucii’n maini, dar apa era rece bocna, pietrele ma taiau la picioare, injuraturile le uitasem de inghetata ce era apa, ajuns pe la jumatate cautam cu disperare butoanele: escape, F1, eject, quit, game over, orice, ctrl+alt+del…insa nimic nu era de gasit. Nemernicii, adica colegii din “The Izbuc Team” erau deja pe partea ailalta a raului si se veseleau nevoie mare, ramasesem singur in mijlocul raului inghetat si as fi vrut sa plang de durere si as fi vrut sa rad cu ei, si as fi vrut sa fu acasa… o Doamne!
Cu una, cu alta am ajuns si io la mal, si deindata ce am pus piciorul pe mal, s-a facut cald, ploaia s-a oprit si a aparut un frumos curcubeu iar io am uitat toata gandurile negative si astazi daca am merge din nou, la fel as face! A meritat totul!
No dragilor cam asta este versiunea mea. Da, stiu cam sumara insa stau cam rau cu timpul!
Multumirile mele pinguinilor participanti! A fost o tura pe cinste! Multumiri si lui Andrei pentru jurnal, desi si nu pot sa nu oserv o omisiune voita: nu apare nici o poza cu Izbucu! “

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*