MPC 2012

Motto: Oricum sunteti castigatori fie si pentru simplul fapt ca puteti concura! (Em’)

Prolog: Eu o dau draq de situatie ca nu plec nemancat si nebaut in traseu caci cine stie cat dureaza pana il termin eu, asa ca ar fi bine sa ne apucam de vineri seara de treaba! (Cristi)

Visam sa particip si eu la un maraton de ceva timp, dar nu ma gandeam ca o sa devin vreodata pregatita, mai ales ca nu imi place sa alerg (Muha)

Start. Doar numărătoare inversă mi-a umplut ochii de lacrimi şi glasul de tremur noroc că de la zece în jos e puţin până la acel unu la care piciorul a vibrat şi a pornit. Cu paşi uşori, cu uşoară alergare, cu o şi mai intensă alergare la deal pe străzile Zărneştiului, urmând hipnotic un pluton de băieţi, căutând ceva nedefinit în ochii celor de pe margine, uitând de restul lumii deşi simţeam că toată lumea aleargă cu mine.

Mai greu a fost când mă uitam la ceas şi voiam a socoti cât am făcut de la start şi era ceva de genul “11 fără 9… 11 fără 9… faceee 2, dar… am luat startul la şi 15 deeeeeci minus 15… “, mă rog erau şi unele calcule mai complicate, însă toate mergeau pe calapodul ăsta al “mergi şi nu mai socoti, vezi-ţi de alergarea ta”.(Claudia)

Dupa Saua Funduri. Au trecut pana acum 2h20, si la 2h30 imi promit un prim activator care sa bage putin curent in sistem pentru urcusurile si coborasurile de pana in Spirlea. In schimb pana sa ajung la acel activator, pe drumul spre Marele Grohotis s-a intamplat ceva ce nu mi s-a mai intamplat niciodata pana acum. Prima data calc putin stramb cu glezna, si din nou aceasi strafulgerare de durere ca la ultimele concursuri. La cateva minte in schimb vine un shutdown complet si brusc, un moment in care organismul mi-a zis un nu categoric. Crampele au venit complet din senin, si o senzatie de sfarseala si de blocaj intr-un ritm inferior din care activatorul nu a reusit sa ma scoata. Stiam ca puteam sa strang din dinti, dar era prea devreme si era prea mult de strans din dinti. Si nu-ul a fost atat de categoric, incat mi-am dat seama ca nu are nici un sens. Pana la urma fata de organismul tau e nevoie de putin respecti si trebuie sa stii sa-l lasi sa se refaca, si sa-l asculti atunci cand iti spune pana aici. (Radu)

Plaiul Foii. Am remarcat frumoşii drumeţi sau pur şi simplu oameni ieşiti la o mică plimbare care ne încurajau pe fiecare în parte şi faţă de care n-am obosit să spun mulţumesc. Şi evident, să le zâmbesc, deşi cred că am zâmbit aproape tot timpul pentru că starea de bine mă copleşea pe măsură ce numărul kilometrilor creştea.(Claudia)

Diana. Poteca e fabuloasa. Sunt atenta la fiecare pas, imi simt gambele tari, stiu ca un pas gresit sau prea intins va declansa o crampa cu care nu am chef sa fac cunostinta. La o treime din urcare iau activatorul si se face linsite in jur. Doar picioarele merg mai bine si distanta fata de baietii din fata se tot reduce, iar cea fata de Catalin creste. Ma intalnesc cu Lucian Clinciu care parca este peste tot. Aici in portiunea care ridica cele mai mari spaime, sufletul MPC-ului e prezent cu talanga, pentru a incuraja participantii. Mai sus, acolo unde s-a deviat traseul pe o varianta noua Tori si Rudi faca o atmosfera de zile mari. Intram pe brana ce in 10 minute trebuie sa ne conduca la Diana. Noul traseu mi se pare ca cere mai multe resurse decat poteca turistica, deoarece locurile nu sunt inca suficient de bine batute, urcarea e sustinuta, apoi urmeaza o coborare mica si inca o urcare pana la refugiu. Laura si Irina sunt pline de entuziasm si energie si animeaza aceasta penultima urcare, vocile lor, incurajarile si entuziasmul razbatand si insotindu-ma pana aproape de refugiu. Densitatea de oameni frumosi pe metru patrat,a fost pe urcarea la Diana imposibil de cuantificat. (Mike)

Coltii Chiliilor. A contat enorm sa pot sa alerg toata distanta, pentru ca am avut momente in care imi spuneam ca o sa renunt si ma apuc sa merg, dar am continuat sa alerg. (Muha)

Final. A fost o zi perfecta care ma face sa ma gandesc ca mi-ar placea sa repet experienta (Muha) [dar mai incolo n.a] pentru ca mi-am dat seama ca pauzele mari in cocot cauzeaza grav bunei miscari pe stanca. Concluzia, in week-end trebuie sa catar. 🙂 (Octavian)

Hoinari prin muntii Buzaului

Scriu aceste randuri in speranta ca va voi face pofta de un traseu de bicicleta „cu de toate”: asfalt, forestier, urcari si coborari, si pe final un drum drept ca recompensa.

Componeta: eu si Gabi.

Ma tot gandeam de ceva vreme sa ajung la Sarata Monteoru, la sugestiile unui amic. Si caut eu pe net sa vad ceva obiective turistice, cand vad si trasee de cicloturism. Chestia cea mai derutanta, este ca din 3 trasee care figurau pe site, 2 erau identice. Unul lejer si unul dificil: dar ce deosebea unul de altul, era mister total. http://turismmonteoru.ro/agrement/cicloturism.html

Asa ca plina de incredere ii spun lui Gabi: traseele astea sunt pe culori, deci sunt semnalizate, ca sa nu te incurci. Gabi este mai sceptic in privinta marcajelor, dar eu stiu sigur ca sunt marcate, doar in Macin mersesem 9 ore pe un astfel de traseu (nu ca as fi vrut, dar nu am avut de ales), e drept cu piciorul.

Hotaram sa mergem singuri pentru ca ceilalti amatori de bicicleta sunt cu treburi prinsi. Zis si facut, urcam bicicletele sambata in masina, si dupa o ora si ceva de mers, ajungem la inceput de traseu: satul Magura, hotel Magura.

 

Luam relatii pe unde trebuie sa intram in traseu, si urcam pe biciclete. Si luam de la inceput in piept un ditai urcusul care scoate untul din mine. Limba era de un cot, respirația este insuficienta, si cred ca aveam ochii bulbucati ca la melc. Apuc sa vad in jur Spitalul de Psihiatrie Sapoca, asezat in mijlocul padurii (frumos si liniste la cap), si dai la deal.

La una din scurtele (prea scurte) opriri incercam pe un petic de harta listata la imprimanta sa vedem daca mai e mult „pana departe”. Ghinion: eu listasem doar partea care traverseaza muntele de la Leiculesti la Sarata Monteoru, adica doar muntele, pentru ca pe acolo nu stiam pe unde o sa trecem dintr-o parte in alta.

Si cum ne uitam noi „ca curca-n lemne” la harta, opreste un nene masina, dornic sa ne ajute daca avem probleme. II explicam ca probleme nu avem, decat ca nu stim cat mai dureaza urcarea asta infernala. Si omul ne zice: – Aproape ati ajuns, incepand de la manastirea Ciolanu, doar o sa coborati.

Veselie mare pe noi, si ne așternem la vorba cu el: obiective, schituri, plimbari, dormit la cort etc. Omul stia ce se poate vizita in jur, ne face recomandari si pentru alte zone in care a fost, fiind mare amator de plimbat prin tara. Ne luam ramas bun, ne salutam frumos, mai urcam cativa zeci de metri, si incepe coborarea. Mai avem timp scurt sa facem 2-3 poze cu manastirea Ciolanu si ceva sculpturi  din Tabara de Sculptura de la Magura, si baga frate coborare.

Si se coboara o portiune de serpentine in ac de par, care dupa parea mea si a lui Gabi a fost demențiala, si a facut sa merite tot urcusul. Si ajungem la Hales, apoi la  Izvorul si apoi la Leiculesti, unde era punctul terminus al drumului semnalizat pe harta. De aici nu mai avem idee pe unde se merge, dar aflam ca este drum ce trece prin padure, un forestier.

Sa nu uit sa va spun: peisajul frumos-frumos, de la inceput pana la sfarsitul turei. De fapt peisajul pe tot parcursul turei face toti banii.

La Leiculesti intrebam o taranca daca se poate ajunge la Sarata Monteoru traversand muntele. Femeia ne explica plina de prietenie ca da, se ajunge, dar ca scurtătura la care visam eu, este cunoscuta doar de localnici si cel mai bine sa luam forestierul drept drum, unde „o sa truditi mai mult”. Ne mai arata biserica nou ridicata, zice ceva de un schit prin jur, si de drumul stiut de ei, care „coboara la rau”, dar pe care nu ni-l recomanda din cauza de ratacire. Si mai da sa ne invite sa mai vedem cate ceva prin jur, dar noi ne grabim.

Asa ca incepem cu o frumoasa urcare pe un forestier cu pietre cam mari, si ceva sol nisipos in care pedalai ca Fat Frumos in lupta cu Zmeul. Cand nu erau pietre pe tot drumul, era nispos, iar cand nu era nici una – nici alta, insemna ca eu ma urcam in sa si pedalam.

Si ca sa scurtez povestea, am mers asa cam 16 km, masurati dupa 2 borne aparute din senin, in care informatia mai mult se ghicea, in rest nu era nici un marcaj asa cum visasem eu frumos. Din cand in cand mai dadeam sa iau un drum lateral cu intentia clara de scurta drumul, care nu stiu unde ducea, fiind oprita de  Gabi care ma repunea pe pozitie. La un moment dat simtim, in sfarsit,  ca incepem sa coboram, prindem viteza, si ratez o intersectie din goana calului, pentru ca susțineam eu: – Sigur drumul este in fata. Si am coborat pana drumul s-a pierdut complet in padure. Gabi imi trimite „toate cele bune” pentru intuitia mea de tot rasul, si iar urcam in sens invers (&*%&$*&!!!), sa cautam intersectia. Ajunși la ea incepem coborarea catre Sarata Monteoru, pe un forestier care s-a dovedit a fi lat si frumos, pe care pentru prima data, gasim cativa biciclisti si niste tipi cu masini offroad.  Bucurosi de aparitia civilizatiei, bagam mare la coborare, care iar face deliciul meu si a lui Gabi. Acum stiu sa folosesc si frana de pe roata din fata, asa incat nu mai derapez pe pietris.

Am ajuns apoi in Statiunea Sarata Monteoru, iar pe asfalt, unde admiram florile din statiune, lumea aflata la promenada sau la bai de apa sarata. Dar cel mai mult ne place asfaltul. Si bagam la greu, cam 35 km ramasi.

Cand cred eu ca nu mai avem asa mult de pedalat, ne oprim intr-un sat sa intreb cat mai este pana in Magura. Se uita femeia la noi, este evident ca avem fetele obosite, si zice cu juma de gura: – Mai aveti ceva, si insira cam 3 sate. Intuiesc ca asta insemna vreo 7-8 km ramasi, intreb, si cand am confirmarea, avem amandoi fetele pana la urechi de fericire. II explic femeii, ca faţă de cat am pedalat, ce a ramas e floare la ureche, multumim frumos si ii dam la pedale pana la final. Ajungem in jurul orei 18, fericiti ca am terminat pe lumina pentru ca nu aveam frontale, si nici faruri.

Timp tura: 1000 -1800. Lungime: 70 km  Diferenta de nivel 900 m, toti in prima jumatate de traseu.

Pauze: nu au fost! Mi-a fost dor de Vintila, pe care mi-l aminteam ca un om plin de intelegere.

Recomandari: de facut toamna, cand caldura se mai domoleste. Noi am prins o vreme din fericire pe alocuri innorata, iar cand batea soarele crunt eram cumva in adancul padurii. Daca se face tura intr-o singura zi, trebuiesc luate frontale, pentru ca in grup, se mai „serveste” o bere, mai un popas si trece timpul.

Track-ul este facut de manuta la întoarcere, la repezeala, ca sa aproximez drumul:


Bike route 1674913 – powered by Bikemap

 

Cu bicicletele pe Dunare – Ziua 12

Avem net…………….

Sfarsitul zilei 12 ne prinde in Budapesta, intr-un camping foarte pinguinesc in care te duci singur si iti iei bere din frigider si pui o liniutza pe tabla de langa sa stii la final cand pleci cate beri ai de platit :d.

O sa stam si maine aici toata ziua, ne-am luat o zi de pauza, sa ne mai linistim picioarele si curu.

Bere nu ne lipseste din program, cel putin 2,3 / zi, azi sigur ne sare norma caci bausem 3 pana in ora 12.  Este foarte cald aici si nevoia de hidratare este mare.

Ce am facut de cand nu am mai scris :

– am facut 1000 km (defapt 1300 si ceva)

– am facut baie in Dunare;

– am rupt lantul (Eu, vintila);

– am facut o pana (El, Catalin);

– am luat o tranta (El, Em);

– am beut beri, multe (noi, toti );

– am tot pus cortul, am strans cortul;

– am campat o noapte in salbaticie;

– am vazul Wallhala;

– am vazut lagarul nazist de la Mauthausen;

– am dat o tura prin Wiena si Bratislava;

– maine vedem Budapesta, si hai gata cu scrisul ca ma duc sa desfac o bere si sa vad daca a terminat masina de spalat.

…poze o sa punem pe fb, cred…..:D